

Poţi să sincronizezi telefonul (în funcţie de modelul telefonului) cu un PC utilizând cablul USB, Bluetooth™ sau infraroşu (IR). Cablul USB este recomandat pentru a transfera mai rapid o cantitate mare de date, în timp ce tehnologiile Bluetooth™ şi IR pot fi utilizate pentru transmiterea fără fir a datelor.
Majoritatea problemelor pe care le poţi întâlni în timpul sincronizării apar de obicei când computerul şi telefonul nu se conectează corespunzător.
Notă: Pentru a sincroniza telefonul cu un PC, trebuie să instalezi pe computer Sony Ericsson PC Suite.
Probleme cu funcţionalitatea Bluetooth™:
Asigură-te că telefonul tău şi celălalt dispozitiv Bluetooth™ sunt încărcate, activate şi se găsesc în raza de acţiune reciprocă. Asigură-te că tehnologia wireless Bluetooth™ este activată şi că dispozitivele sunt setate pentru a fi vizibile pentru alte dispozitive Bluetooth™. Verifică dacă cele două dispozitive sunt împerecheate şi dacă s-au recunoscut reciproc. Dacă încă intervin probleme, va trebui să resetezi conexiunea şi să împerechezi din nou cele două dispozitive.
La unele instalări Bluetooth™ trebuie să activezi manual un port COM în computer. Acest lucru se face diferit pentru diferite mărci şi modele de dispozitive Bluetooth™. Consultă documentaţia produsului, furnizată de producător.